fii om

Fii OM!

De mică am crescut cu ideea că în viață trebuie să fii om. Îmi și închipuiam cum o să mă transform de-a lungul anilor! De parcă aș fi avut gheare sau coadă și urma să scap de ele. Mai, mai că așteptam să cresc și eu odată să fiu în sfârșit om! Și am crescut. Acum trebuia să intru în rândul lumii. A doua cea mai importantă lecție de viață primită în sânul familiei.

Ne naștem nepregătiți și în afara lumii, dar suntem cu toții oameni. Mici. Avem nevoie de îndrumare, reguli și idei. Îți termini studiile, mergi zilnic la serviciu, te căsătorești, ai rate la bancă, mașină și casă, unul – doi copii. Ești om în rândul lumii! Nu deranjezi pe nimeni, le zâmbești tuturor vecinilor, ai o viață liniștită. Pe scurt, asta înseamnă succesul, asta înseamna să fii om. Astea sunt valorile pe care ni le împărtășește lumea în care trăim. Și orice persoană care iese din tipar este văzută și tratată diferit.

Ca orice individ din societatea modernă am mers pe valorile câștigate în copilărie. După terminarea facultății, trebuia să îmi găsesc un loc de muncă. Mai ales că mă înscrisesem și la Masterat și aveam planuri de măritiș.

Cât de greu îți găsești un job?

Credeam că nu o să îmi fie greu să îmi găsesc un job, doar aveam studii în domeniul economic. Sunt o ființă de valoare medie, nu îmi place să mă supraevaluez, dar îmi place să muncesc. Am căutat peste tot, am trimis zeci de CV-uri, scrisori de intenție. Nimic. Uitasem de mult de studiile mele superioare, mă interesa doar un loc de muncă.

Poveștile despre primul job care trebuie să te reprezinte, să îți ofere perspective și standarde pentru viitor, oportunități de dezvoltare, sprijin, nu se regăseau pe lista mea de așteptare. Citeam anunțuri de angajare unde trebuia să ai minimum 5 ani experiență să lucrezi ca vânzătoare într-un magazin de pantofi! Halal perspectivă! Nu aveam nici o zi de practică măcar. O să povestesc într-o postare viitoare despre cât de importantă ar fi practica, pe bune, pentru un student. Mă ofeream doar eu pe mine și trebuia să îi conving pe ceilalți cât de minunată sunt.

În timpul liceului mă gândeam să merg la Jurnalism. N-am făcut-o, nu regret. Dar acum trimiteam cu încredere CV-uri chiar și către ziare, reviste, publicații. Norocul primului meu loc de muncă a fost un ziar. Nici nu știam ca există, l-am găsit din întâmplare pe internet. Un site simplu, fără nici o adresă de email, doar un singur număr de telefon fix. Am sunat să întreb cum pot să le trimit câteva informații despre mine în eventualitatea în care vor avea în viitorul apropiat nevoie de un novice.

Și m-au chemat la un interviu! Primul meu interviu, prima mea experiență, primul meu posibil loc de muncă.

No Comments

Leave a Comment